„O nouă generație de dirijabile” este gata de lansare!
Dragi prieteni! Am îndeplinit obiectivul etapei de pre-lansare: am atras investiții în valoare de 2 500 000 $ pentru crearea unor dirijabile inovatoare.
Pe 4 martie, se dă startul proiectului „O nouă generație de dirijabile”.
Felicitări tuturor investitorilor și partenerilor care au participat! Acum jumătate de an, am anunțat pre-lansarea proiectului, în această perioadă, paste 4 500 de persoane ne-au susținut cu investițiile lor.
Ce s-a realizat cu investițiile colectate
• S-a înființat biroul de proiectare „AERONOVA” la Moscova: 750 m. p. de birouri echipate, stații de calculatoare și servere și un laborator.
• A fost formată o echipă de 35 de angajați cu calificări tehnice și de inginerie, pentru care s-au creat rețele de comunicații eficiente.
• Există spații temporare de producție cu o suprafață de 600 m. p., pentru care au fost achiziționate echipamente suplimentare.
• S-a stabilit o cooperare între companiile care s-au implicat în crearea de dirijabile: Institutul de Aviație din Moscova, Universitatea Tehnică de Stat din Moscova N. E. Bauman, biroul de proiectare a automatizării din Dolgoprudny și al.
• A fost dezvoltat și se află în stadiul final de producție primul dirijabil al „AERONOVEI”: o aeronavă fără pilot de 130 de metri cubi și o lungime de 17 metri, a cărei lansare este prevăzută pentru martie curent.
• Au fost lansate mai multe de aparate de zbor în stratosferă.
• S-a creat de la zero un sistem de control atât pentru sistemul de bord, cât și pentru complexul de dispecerizare de la sol.
• Au fost demarate lucrările la cel de-al doilea model de dirijabil al „AERONOVEI” de 2000 metri cubi. Sunt în curs de elaborare proiecte preliminare și specificații tehnice.
Planuri pentru prima etapă și pentru 2025
• Obiectivul financiar al primei etape este de a atrage investiții în valoare de 2,5 milioane de dolari.
• Lansarea primului dirijabil al „AERONOVEI” în martie 2025.
• Închirierea unui teren pentru construcția unui hangar.
• Fabricarea și testarea mai multor modificări ale dirijabilelor fără pilot de 130 metri cubi: pentru clienți, expoziții și în scopuri publicitare.
• Dezvoltarea și începerea producției celui de-al doilea model de dirijabil în propriul hangar.
Așadar, în etapa de pre-lansare echipa noastră a creat deja primul dirijabil! Avansăm rapid și tot atât de rapid se micșorează riscurile pentru investitori. Prin urmare, odată cu lansarea proiectului, condițiile de investiție se vor schimba.
• Prețul unei cote de investiție se va dubla.
• Nu va fi posibilă mărirea unui pachet cumpărat în etapa de pre-lansare.
• Se va anula posibilitatea de a obține un bonus de +5% la recompensele pentru recomandări din primul nivel al structurii pentru activarea planului de marketing destinat partenerilor.